
|
ROLUL meu in Parlamentul European
• promovarea prioritatilor reale ale Romaniei printr-o activitate sustinuta de "lobby" in vederea protejarii drepturilor cetatenilor romani si sustinerii intereselor acestora;
• imbunatatirea modulului in care este perceputa Romania la nivel european printr-o activitatea eficienta derulata in cadrul Parlamentului European;
• analizarea proiectelor de acte normative dezbatute în cadrul grupului politic si al comisiilor parlamentare din care fac parte, consultarea expertilor/audierea celor interesati, solicitarea de studii de impact pentru o viziune detaliata asupra subiectului, depunerea de amendamente si analizarea celor depuse de alti colegi, negocierea de solutii de compromis, proces finalizat prin votarea respectivelor acte legislative in sesiune plenara la Strasbourg.
• in calitatea mea de europarlamentar am posibilitatea de a adresa Comisiei Europene întrebari si interpelari prin care sa solicit explicatii si informatii asupra aplicarii legislatiei în statele membre UE sau asupra modului în care Comisia vede solutionata o anumita problema;
• introducerea pe agenda Comisiei Europene teme noi, prin intermediul declaratiilor scrise sau a rapoartelor din cadrul comisiilor parlamentare de specialitate;
• prin activitatea derulata in cadrul PE ma asigur ca legislatia adoptata la nivel european sa respecte valorile si principiile Uniunii Europene contribuind totodata la dezvoltarea economica si sociala a Romaniei si implicit la cresterea bunastarii cetatenilor romani.
|

Galerie Foto
Actiuni PNL
Conferinta Strategia UE pentru Dunare Ramona Manescu si Marius Lacatus Promovarea Bucurestiului in PE Lansarea Scolii Romano-Finlandeze Ramona Manescu si Familia |