1 octombrie, 2014

Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană: discuții la audierile candidatului pentru postul de Comisar pentru extindere

În cadrul Comisiei de Afaceri Externe din cadrul Parlamentului European, a avut loc audierea comisarului desemnat de către Preşedintele Comisiei Europene pentru portofoliul Politica europeană de vecinătate și pentru negocierile privind extinderea, Johannes Hahn.

Ramona Mănescu, deputat PNL în Parlamentul European, a participat la această audiere şi, în calitate de membru al Comisiei AFET, a interpelat comisarul desemnat în legătură cu modul în care va trata negocierile și procesul de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Europarlamentarul liberal apreciază determinarea pe care domnul Johannes Hahn o are în relație cu Republica Moldova și susținerea pe care a arătat-o față de aceasta, inclusiv în cursul audierilor din comisie, în pregătirea pentru aderare. De asemenea, Ramona Mănescu a subliniat faptul că Republica Moldova și-a atins în anul 2014 obiectivele în relație cu Uniunea Europeană.

Ramona Mănescu i-a adresat comisarului desemnat următoarea întrebare:

”Domnule Hahn, veți susține pe parcursul mandatului dumneavoastră trecerea Republicii Moldova la următorul nivel în procesul său de aderare, în condițiile în care acest stat se va dovedi pregătit de aderare, indiferent de stadiul în care Ucraina și Georgia se vor afla la momentul respectiv sau veți trata la pachet aceste trei state?”

Comisarul desemnat i-a răspuns europarlamentarului:

„Vom trata fiecare țară în mod individual și vom susține procesele care au loc acolo. În același timp, este decizia suverană a fiecărei țări și a cetățenilor săi în legătură cu direcția în care vor să meargă. Probabil că pe 31 octombrie se va vedea mai bine, în cazul Moldovei, în ce direcție dorește această țară să continue.”

Ramona Mănescu, în calitatea sa de coordonator al Comisiei REGI în timpul mandatului trecut, a avut o colaborare foarte bună cu domnul Hahn. Cu ocazia acestei audieri, l-a felicitat pentru munca depusă în mandatul precedent şi i-a urat succes în noul mandat.