20 martie, 2017

Agenda activităților din Parlamentul European în săptămâna 20 – 26 martie, 2017

Parlamentul European are o Agendă plină în această săptămână, cu întâlniri ale Comisiilor, Delegațiilor și Grupurilor de lucru, la care se adaugă și un program cu mai multe seminarii și dezbateri.

Luni voi prezida întâlnirea Delegației DMAS (Delegația pentru relația cu țările din zona Mashreq) în care va avea loc un schimb de opinii cu reprezentanții UNHCR, World Vision și UNICEF. Tema o reprezintă situația copiilor din Siria, Iordania și Liban.

Marți dimineață, în Comisia AFET, în asociere cu Delegația pentru relațiile cu Statele Unite, va avea loc un schimb de opinii cu Adam Shub, însărcinatul cu afaceri al Misiunii SUA la Uniunea Europeană.

Tot în Comisia AFET se va discuta și propunerea Comisiei privind Cadrul de relocare al Uniunii, parte a pachetului legislativ privind migrația.

De asemenea va avea loc un schimb de opinii cu privire instituirea unui instrument care să contribuie la stabilitate și pace. La dezbatere vor fi prezenți Pedro Serrano, secretar general adjunct pentru PSAC, SEAE, Klaus Rudischhauser, director general adjunct, DG DEVCO, Comisia Europeană și Robert Krengel, director interimar pentru instrumente de politică externă, Comisia Europeană.

Dintre dezbaterile ce vor avea loc în această săptămână aș dori să menționez seminarul de miercuri, pe tema situației societății civile din Rusia, precum și masa rotundă organizată joi de Martens Center, pe tema relațiilor dintre UE și SUA în condițiile noii echipe de la Casa Albă.

Mai multe despre agenda acestei săptămâni pot fi găsite aici.