24 octombrie, 2016

Agenda activităților din Parlamentul European în săptămâna 24-30 octombrie, 2016

Saptamana aceasta, Parlamentul European se intalneste in sesiune plenara la sediul sau din Strasbourg.

Subiectele aflate pe ordinea de zi sunt extrem de diverse si, dintre ele, am selectat cateva in materialul care poate fi descarcat aici sau urmarit mai jos.

Printre punctele interesante si de impact, as mentiona discutia de luni asupra Strategiei UE față de Iran în urma încheierii acordului nuclear, urmata de inca o dezbatere importanta, cea asupra Strategiei UE pentru gazul natural lichefiat și pentru stocarea gazelor.

Tot in cadrul intalnirii de luni este programata si o discutie asupra „îmbunătățirii conectării și accesibilității infrastructurii de transport din Europa Centrală și de Est”, cu evident impact asupra Romaniei.

Un alt punct interesant al sesiunii plenare va avea loc miercuri, cand sunt programate la dezbateri Politicile și acțiunile UE pentru protejarea copiilor în contextul migrației, Situația din nordul Irakului/Mosul precum si Afganistanul, în special angajamentele UE și rolul PE în ceea ce privește Calea comună de urmat de către UE și Afganistan privind unele aspecte legate de migrație.

De asemenea, la finalul acestei saptamani isi are startul vizita DMAS in Egipt, la care particip in calitate de vicepreședintă a Delegației Parlamentului Eurpean pentru relația cu țările Mashreq.

Agenda 24-30 Octombrie 2016 p1

Agenda 24-30 Octombrie 2016 p2

Agenda 24-30 Octombrie 2016 p3