27 martie, 2017

Agenda activităților din Parlamentul European în săptămâna 27 martie – 02 aprilie, 2017

Săptămâna 27 martie – 02 aprilie este una specială pentru că în perioada 29 – 30 martie va avea loc Congresul PPE.

Până la plecarea în Malta, în Parlament va avea loc întâlnirea Grupului de lucru al PPE din AFET, când principalul punct de pe ordinea de zi va fi proiectul de raport privind „Rolul Serviciului de Acțiune Externă al UE în problema refugiaților și migranților”.

La întâlnirea din Malta a PPE, printre punctele cheie ale dezbaterilor ce vor avea loc, merită menționată cea de miercuri, 29 martie, pe tema Viitorului Europei, cea intitulată „Mai puternici împreună: securitatea vestului construită pe valori comune” și cea de joi dimineață, pe tema Contracarării Extremismului Islamic.

Mai multe despre programul acestei săptămâni pot fi găsite aici.