23 noiembrie, 2011

Am inceput dezbaterile privind noul pachet legislativ

           Astazi, in cadrul Comisiei pentru Dezvoltare Regionala a PE (REGI), am avut un prim schimb de opinii pe marginea noului pachet legislativ privind politica de coeziune pentru perioada 2014-2020, adoptat de Comisia Europeana, in luna octombrie.

Pachetul propus de Comisie prevede un set de reguli foarte stricte pentru accesarea fondurilor europene în următoarea perioadă de programare. Concret, cuprinde un regulament general de stabilire a normelor comune care reglementează Fondul european de dezvoltare regionala (FEDER), Fondul social european (FSE), Fondul de coeziune (FC), Fondul european agricol pentru dezvoltare rurala (FEADR) si Fondul european pentru afaceri maritime si pescuit (EMFF). In plus, documentul cuprinde trei regulamente specifice pentru FEDER, FSE si Fondul de coeziune, doua regulamente referitoare la obiectivul de cooperare teritoriala europeana si, respectiv, la Gruparea europeana de cooperare teritoriala (GECT), doua regulamente privind Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) si, respectiv, programul pentru schimbare sociala si inovare sociala precum si o comunicare privind Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE).

In cadrul reuniunii de azi am adus in discuție o parte din punctele pe care le consider problematice si care sunt extrem de importante pentru Romania. Acestea vor trebui analizate si prin urmare le voi sustine pe parcursul negocierilor ce vor urma:

Reducerea bugetului alocat pentru politica de coeziune la 2.5% din PIB – aceasta masura nu este in avantajul tarii noastre care inregistreaza, in continuare, un decalaj important din punct de vedere al dezvoltarii, in raport cu celeleate state membre.
Limitarea finantarii pentru companiile mari – Comisia sustine doar finantarea companiilor mari care se concentrează pe proiecte de Cercetare & Dezvoltare. Consider deosebit de important sa ne asiguram ca, si in viitoarea perioada de programare,  companiile care au un numar de angajati mai mare de 250 de persoane vor putea sa acceseze bani europeni si pentru altfel de proiecte decat cele de Cercetare&Dezvoltare cu atat mai mult cu cat acestea colaboreaza foarte strans cu IMM-urile, carora dupa cum se stie, li se va acorda o importanta sporita in viitoarea perioada de programare.
Contractul de Parteneriat – Propunerea Comisiei la acest capitol este foarte neclara. Prin urmare, pe langa clarificari privind elementele de continut si partenerii care vor semna un astfel de contract am solicitat Comisiei să elaboreze un ghid pentru actorii din sectorul public şi privat privind punerea în practică a parteneriatului, a principiilor de guvernanţă pe mai multe niveluri precum şi a abordării integrate, recomandand ca măsurile care vizează promovarea acestor abordări să fie finanţate în cadrul asistenţei tehnice oferite de FEDER.
Dezvoltarea Urbana – Comisia a propus adoptarea unei liste de cel mult 300 de orase cu un numar maxim de 20 de orase pe stat membru care sa fie incluse in cadrul unei platforme de dezvoltare urbana. Din punctul meu de vedere este foarte important sa stim exact cum vor fi selectate cele 20 de orase cu atat mai mult cu cat indicatorii comuni mentionati in viitorul regulament  al FEDER vor favoriza mai mult orasele mari. In acest sens, consider ca o solutie mult mai buna ar fi inlocuirea acestei liste a oraselor  cu o lista a zonelor urbane, care sa fie propusa de statele membre, si care sa cuprinda mai multe orase. In acest fel, impactul si eficienta acestor proiecte europene va fi mult mai mare.
Conditionalitatile macro-economice –  Comisia doreste sa inaspreasca conditionalitatile aplicate fondului de Coeziune, printr-un nou mecanism care sa-i permita suspendarea automata a fondurilor. Avand in vedere faptul ca, din punctul meu de vedere, nu exista o legatura directa intre esecurile macro-economice ale unui stat membru si politica sa de dezvoltare regionala consider ca masura de a sanctiona statele membre codase din punct de vedere economic prin suspendarea automata a fondurilor europene ar fi una nedreapta pentru beneficiari in primul rand. Astfel, din cauza greşelilor unui guvern şi incapacitatea acestuia de a gestiona situaţia economică a unui stat membru vor plăti cetăţenii care sunt, de fapt, beneficiarii politicii de coeziune şi ai fondurilor structurale.
In continuare, propunerile Comisiei Europene vor fi examinate si amendate atat in cadrul  PE, prin intermediul Comisiei REGI cat si in Consiliu, in calitate de co-legislatori, obiectivul final pe care ni l-am propus fiind acela de a ajunge la un acord asupra textului, pana la sfârșitul anului 2012.
In ceea ce ma priveste, pentru următorul an de negociere îmi doresc, in primul rand, să convingem Executivul European că nu vom reusi sa simplificam, cu adevarat, procedurile si implicit sa facilitam accesul beneficiarilor la fondurile europene, decat daca vom limita posibilitatea ca statele membre să impună condiții suplimentare, la nivel național, față de cele impuse, deja, de la Bruxelles.
Prin urmare, implicarea si contributia noastra, a europarlamentarilor din Comisia REGI, in procesul de negociere a viitorului pachet legislativ este una foarte importanta insa este vital ca si in cadrul Consiliului interesele Romaniei sa fie sustinute cu consecventa si eficienta.
Avand in vedere insa lipsa crasa de credibilitate de care “se bucura” Guvernul Boc in randul celorlate state membre o astfel de misiune este, din punctul meu de vedere, imposibila.
In concluzie, sansa Romaniei este ca la momentul la care se va lua decizia finala in cadrul Consiliului, sa fie reprezentata de un alt guvern, un alt prim-ministru, care sa aiba argumentele si credibilitatea necesara pentru a asigura succesul in negocierile privind viitorul politicii de coeziune si bugetul alocat din fondurile structurale pentru perioada 2014-2020.

2 răspunsuri la “Am inceput dezbaterile privind noul pachet legislativ”

  1. […] trece, o atac în contencios. Dar ar ajuta şi un pic de zarvă cetăţenească. Că nu sunt doar banii mei. Suntem 380.000 de […]

  2. gabryela spune:

    doamna manescu legea asistentei sociale este un genocid impotriva persoanelor cu handicap.
    poate aduceti la cunostinta parlamentului european ce doresc acesti criminali care ne conduc sa faca cu persoanele cu handicap!
    ma bucur ca usl contesta legea la curtea constitutionala!acum sa speram ca va fi declarata neconstitutionala!?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*
Website