7 ianuarie, 2009

Astazi este Sfantul Ioan

FacebookTwitterGoogle+Share

Românii ortodocşi îl celebrează astăzi pe sfântul Ioan. Sfântul Ioan Botezătorul este numit şi Înaintemergătorul Domnului, ultimul mare profet al Vechiului Testament, dar şi cel care a făcut trecerea spre perioada Noului Testament. În memoria creştinătăţii el va rămâne ca cel care, botezând pe Mântuitorul Iisus Hristos în Iordan, a descoperit cel dintâi lumii, că Domnul Iisus este cu adevărat Mesia, Marele trimis al lui Dumnezeu, Mântuitorul cel aşteptat de toata lumea, ca s vina sa ne izbăvească de robia păcatului şi a morţii.
Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul a fost fixata cu 6 luni inaintea Craciunului (cand se celebreaza nasterea lui Iisus), pe 24 iunie. Nasterea Inaintemergatorului a fost anuntata de Arhangelul Gavril care i-a transmis totodata preotului Zaharia, tatal proorocului, cand acesta se afla in templu, numele pe care Dumnezeu l-a harazit copilului, Ioan. Cunoscut pentru viata sa ascetica si, cu deosebire, prin regimul alimentar bazat pe consumul vegetal, Ioan Botezatorul a devenit patronul zilei in care se desfasoara complexele rituale populare in centrul carora se afla simbolul vegetal, asociat in mentalitatea traditionala cu gradina Edenului si viata vesnica.
Sfântul Ioan Botezătorul este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi la poporul român. Peste 2 milioane de romani isi serbeaza de Sfantul Ioan ziua onomastica. Potrivit datelor oficiale, un milion si jumatate sunt barbati, cu numele de Ion, Ioan, Ionut, Nelu sau Ionica. Aproximativ 500.000 sunt femei, cele mai multe purtand numele de Ioana.
Cu ocazia zilei onomastice urez tuturor celor care poarta acest nume sfant, un calduros La multi ani si multa sanatate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*
Website