9 decembrie, 2010

Autonomia universitara ramane o problema nerezolvata in Romania

FacebookTwitterGoogle+Share

De mai bine de jumatate de an legea educatiei este discutata fara a se ajunge la o concluzie. Toti cei implicati au atras atentia asupra problemelor esentiale pe care le ridica aceasta lege insa, fara nici un rezultat. Majoritatea partidelor au criticat doar anumite aspecte ale legii dar, prevederi precum cele referitoare la autonomia universitatilor nu au fost suficient dezbatute.

Vreau sa va atrag atentia asupra faptului ca in aceasta lege, la  Art. 113 (asa cum este specificat in ultima versiune a legii), este prevazut faptul ca Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului poate sa isi exercite controlul asupra actelor prin care invatamantul superior isi exercita autonomia universitara. Daca in acest moment, in Statele Membre din Uniunea Europeana, majoritatea guvernelor incearca sa sporeasca gradul de autonomie universitara din sistemul de educatie tocmai pentru ca un astfel de model a dat cele mai bune rezultate, in Romania aceasta lege nu face altceva decat sa ingradeasca si mai mult autonomia universitatilor.

 In cadrul sistemului de invatamant superior din Franta, spre exemplu, se fac eforturi pentru cresterea responsabilizarii universitatilor, pentru o mai buna gestionare a resurselor financiare si logistice a acestora. Guvernul francez a introdus modificari, chiar in acest an, la legislatia in vigoare, pentru a putea creste gradul de autonomie al universitatilor atat la nivel financiar, cat si la nivelul stabilirii compozitiei personalului si al structurilor interne. Mai mult decat atat, acesta a recunoscut importanta unei autonomii crescute atat pentru rectori, inspectorii academici, directorii institutiilor de invatamant, cat si pentru profesorii care sunt cei mai in masura sa cunoasca indeaproape caracteristicile fiecarei arii educationale. Este vorba aici, in primul rand, de recunoasterea importantei pe care o are personalul din invatamant in identificarea problemelor cu care se confrunta institutia si rezolvarea acestora prin metode adaptate fiecarui caz. Marea Britanie merge chiar mai departe si in cazul procedurii de alegere si a stabilirii duratei de angajare a rectorului, ia in considerare doar prevederile care sunt stipulate in Charta Universitatii. Prin urmare, ramane la latitudinea universitatilor sa aleaga si sa fixeze durata mandatului unui rector.

 Astfel de prevederi nu se regasesc, din pacate, sub nici o forma in actuala versiune a legii educatiei. Rectorul trebuie sa fie in continuare confirmat de catre Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, iar procedura de inlaturare a acestuia poate fi initiata de acelasi minister. Daca vorbim despre o confirmare a rectorului atunci nu putem vorbi despre echidistanta. In aceasta situatie Ministerul trebuie sa se implice in procesul de alegere si numire a rectorului si, astfel, nu putem sa ne asteptam la altceva decat la o noua politizare in acest domeniu. Mai exact, avem de a face cu o politizare legiferata prin intermediul acestei legi a educatiei.

 Mergand mai in detaliu aici, este bine sa mentionam faptul ca universitatile din Romania nu beneficiaza de o adevarata autonomie financiara. Acestea nu au posibilitatea de a decide, pe deplin, asupra modului in care aleg sa isi utilizeze resursele ce rezulta din fondurile proprii si, cu atat mai putin, cele care provin din subventiile acordate de stat. Legea educatiei mentioneaza, spre exemplu, la articolul  124 faptul ca Guvernul poate sa infiinteze si sa finanteze programe de studii sau facultati cu acele programe care raspund unor cerinte de interes national. Am vazut deja faptul ca Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului nu are capacitatea de analiza suficienta pentru a putea aprecia cererea existenta pe piata de munca pentru un anumit program de studiu si cu atat mai putin cerintele de interes national. Criteriul interesului national poate fi utilizat cu foarte mare usurinta pentru a impiedica universitatile sa infiinteze sau sa desfiinteze facultati si programe de studii in functie de cerintele existente pe piata fortei de munca si la nivel international. Universitatile sunt cele mai in masura sa isi aleaga programele de studiu si sa puna bazele unor facultati care sa raspunda cerintelor din societate. Atata timp cat universitatile nu au autonomia financiara si organizatorica necesara pentru a putea aplica, spre exemplu, pentru finantare europeana intr-un anumit domeniu in vederea infiintari unui nou program de studiu, nu putem vorbi despre competitivitate in acest sector. Perpetuarea unui astfel de sistem de organizare a invatamantului superior are ca rezultat lipsa oricarei forme de competitie intre universitatile din Romania, unde Ministerul pare sa aplice acelasi tipar, la nesfarsit, fara a incerca macar sa adapteze sistemul de educatie la cerintele existente pe piata fortei de munca. Nu este respectat dreptul universitatilor de a-si stabili programele de studiu si facultatile iar autonomia organizationala si financiara este cu atat mai mult ingradita.

 Este foarte adevarat ca autonomia universitara ramane o provocare pentru majoritatea Statelor Membre din Uniunea Europeana. Insa, asa cum am precizat anterior, guvernele din aceste State Membre incearca macar sa gaseasca solutii pentru imbunatatirea situatiei existente. In cazul tarii noastre, legea educatiei ridica mai multe obstacole in calea realizarii acestei autonomii, iar acesta nu reprezinta decat unul dintre aspectele problematice ale acestei legi.

6 răspunsuri la “Autonomia universitara ramane o problema nerezolvata in Romania”

  1. […] întreabă domnişoara Maria Manoliu în articolul de luni, un pic retoric: “De ce dă o primărie 35 […]

  2. curs valutar spune:

    Educatia asa in general in romania ramane o problema …

  3. […] o doamnă se consideră discriminare de gen”, despre care am mai scris, cică în Canada a fost interzisă melodia “Money for nothing” a celor de la Dire […]

  4. Cred ca toata Romania este o problema ce cu greu o vom rezolva. In orice caz ei nu o sa faca nimic. guvernantii. Tot noi trebuie sa punem osul la treaba.

  5. […] Tinand cont de toate aceste premise va pot spune foarte ferm ca sunt pregatita sa imi aduc aportul, alaturi de viitoarele mele colege din conducerea OFL sector 6, la obtinerea unui scor electoral istoric remarcabil pentru PNL (peste 32% media in sectorul 6). […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*
Website