23 septembrie, 2008

Campania „Y Vote 2009 – European Youth Choice”

Saptamana trecuta am participat, la Viena, la lansarea de către Forumul European al Studenţilor-AEGEE a unei campanii de informare şi de încurajare a tinerilor pentru a-şi exprima un drept democratic – dreptul la vot. Scopul campaniei „Y Vote 2009 – European Youth Choice” este acela de a informa tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 22 ani, din toate Statele Membre, despre viitoarele alegeri pentru Parlamentul European, din iunie 2009. In cadrul acestei intalniri, s-a ajuns la concluzia ca problema deficitului democratic european şi apatia politică a cetăţenilor tineri reprezintă chestiuni de o maximă importanţă pentru viitorul Europei tuturor generaţiilor, dar în mod special al tinerilor şi viitorul comunităţilor în care trăiesc. Campania în sine se va derula pe parcursul următoarelor 8 luni, în 12 oraşe din 10 State Membre, şi va crea spaţii de dezbatere pentru tineri astfel încât aceştia să poată lua poziţie asupra celor mai importante probleme sociale cu care se confruntă în acest moment Uniunea Europeană. European Students Forum (AEGEE) – o reţea extinsă în 43 state europene, care numără 15000 de membri – consideră că tinerii sunt responsabili pentru viitor lor şi că participarea în dezbaterile publice despre Uniunea Europeană sunt indispensabile. Personal, sunt extrem de incantata de invitatia pe care am primit-o de a ma alatura acestui proiect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*
Website