18 iulie, 2012

Discursul susținut de europarlamentarul liberal Ramona Mănescu

FacebookTwitterGoogle+Share

Transcrierea discursului susținut de europarlamentarul liberal Ramona Mănescu la mitingul de la Brașov

”Mulțumesc, Brașov!
Impresionant de mulți, mă întreb ce ar spune Traian Băsescu dacă ar fi aici?
I-ar fi frică?! Așa și trebuie! Să nu uităm de ce am ajuns aici! Am ajuns aici pentru că Traian Băsescu a girat mafia PDL, care nu a făcut altceva decât să fure, să mintă, să fie coruptă și să abuzeze de toate instituțiile statului.

Îl vrem jos? Jos Băsescu! Da!

A vrut să fie un președinte jucător, așa cum considera Traian Băsescu că trebuie să facă un comandant de navă. Dar să nu uităm, un comandant de navă este în definitiv stăpânul tuturor celor de pe navă. Pe navă nu există democrație și asta a dovedit Traian Băsescu conducând România. Pentru el, noi toți am fost supușii lui și nicidecum el nu ne-a servit pe noi așa cum ar fi trebuit să o facă un adevărat președinte. El nu a fost mediator, a spus-o Curtea Constituțională când a dat verdictul: da, Traian Băsescu a încălcat Constituția, a uzurpat atribuțiunile primului ministru, așa cum a spus Curtea Constituțională când a dat verdictul. Da, Traian Băsescu a încălcat Constituția și, mai presus decât orice, ne-a umilit, pentru că a crezut că este stăpânul nostru. Și nu este stăpânul nostru, iar noi, pe 29 iulie, îi vom demonstra că-l vrem afară din politică, dar nu afară din țară, pentru că mai are ceva de spus în țară: mai are de dat socoteală pentru tot ceea ce a făcut.

Românii își iubesc țara și românii, pentru că își iubesc țara, vor demonstra la referendum că vor decide pentru ei ce este cel mai bine, vor vota DA pentru demiterea președintelui și, mai departe, își vor alege un președinte cu adevărat european și nu Uniunea Europeană ne spune nouă, stat suveran, cetățeni ai unui stat suveran, ce este mai bine pentru noi. Și știți de ce Uniunea Europeană și liderii europeni nu au fost aici când Traian Băsescu a hotărât că trebuie să taie salariile, nu au fost aici când Traian Băsescu a hotărât că trebuie să taie pensiile, nu au fost aici atunci când Traian Băsescu a hotărât că trebuie să învrăjbească categoriile sociale, militarii împotriva medicilor, medicii împotriva profesorilor și mai cu seamă nu au fost aici atunci când Traian Băsescu, cu cinism, ne-a invitat să plecăm din țară dacă nu ne place și ne-a mai hăhăit cu cinism să trăim bine.

Să plece și pe 29 iulie să demonstrăm și lui Traian Băsescu, și Uniunii Europene că avem capacitatea să ne alegem singuri soarta și să ne alegem un președinte cu adevărat european și care iubește România.”

Sursa:Amosnews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*
Website