7 septembrie, 2015

Europa poate rezolva problema refugiaților doar dacă abordează cauzele și sursa, nu doar efectele

FacebookTwitterGoogle+Share

Europa se află în fața unei noi crize, ce se agravează de la o săptămână la alta, iar ceea ce am văzut recent în Ungaria este doar începutul a ceva mult mai amplu.

Problema refugiaților ce fug din zonele de conflict aflate în Siria, Irak, Yemen, Libia, dar și din state cu grave probleme sociale și economice precum Somalia sau Eritreea nu este nouă. Libanul, Iordania și Turcia sunt deja gazde pentru mai multe milioane de refugiați, iar Siria a intrat în al patrulea an de conflict armat intern.

Imaginea taberelor de refugiați din Orientul Mijlociu, precum Al Zaatri din Iordania, care, de peste trei ani, este gazdă pentru mai mult de 125.000 de refugiați, sau Ain al-Hilweh din Liban, care la rândul ei cuprinde mai mult de 120.000 de oameni, este copleșitoare și reflectă cea mai mare criză umanitară cu care se confruntă Națiunile Unite.

Din păcate, taberele de refugiați sunt doar o soluție de moment, iar ele nu reprezintă sub nicio formă un răspuns la problema de bază, care generează aceste imense deplasări de populație.

Cu atât mai puțin, taberele de refugiați aflate la mii de kilometri distanță față de locul de origine al celor care fug din fața conflictelor, insecurității, sărăciei, lipsei de perspective și problemelor cronice ar putea reprezenta unica soluție.

Am avut șansa să vizitez aceste tabere de refugiați și să discut direct cu cei pe care lipsurile și războiul i-au obligat să fugă în alte țări. Marea lor majoritate își doresc să se întoarcă acasă. Sunt profund legați de locul unde s-au născut și nu își doresc o altă patrie sau o tabără de refugiați care să ofere condiții mai bune. Își doresc pace la ei în țară, își doresc o școală pentru copii lor, un spital pentru cei în nevoie, infrastructură și dezvoltare, care să ofere locuri de muncă și perspective pentru tânăra generație. Pe toate acestea și le doresc în țara lor, în Siria, în Irak, în Eritreea. Asta este ceea ce mi-au spus și repetat toți cei cu care am discutat în taberele de refugiați gestionate de UNHCR și UNRWA în Orientul Mijlociu.

În același timp trebuie abordată și cauza profundă, care îi face pe unii să caut o lume mai bună, iar pe alții îi aruncă în brațele extremismului și terorismului. Subdezvoltarea economică, lipsa de oportunități, sistemul educațional și de sănătate prăbușit, infrastructura slabă reprezintă cauza profundă. Iar aceasta este demonstrată perfect de contrastul dintre unele țări aflate în imediata vecinătate a conflictelor, precum Qatar, Oman sau Kuweit și cele care acum au devenit patria războiului și grupărilor teroriste.

O astfel de abordare este nu doar un răspuns solid adresat problemelor ci și un interes al UE. O vecinătate pacificată, stabilă și cu perspective convingătoare de dezvoltare este în interesul și în avantajul Uniunii Europene.

În acest context, România se află într-o poziție avantajoasă, putând contribui la promovarea unei soluții viabile cu resurse diplomatice deloc de neglijat.

În privința refugiaților, în istoria recentă, România nu s-a confruntat vreodată cu astfel de probleme și până la discuția de astăzi, nici nu a fost pusă în situația de a face față unor valuri migratorii. Aceasta este o realitate ce trebuie luată în considerare atunci când se discută problema găzduirii unui număr de refugiați. România nu dispune în momentul de față nici de infrastructura de primire și nici de resurse în acest sens pentru a face față unui număr mare de refugiați.

Cred că în poziția sa, România trebuie să solicite sprijinul financiar și logistic al Uniunii Europene și al țărilor cu experiență în construirea și gestionarea unor centre pentru refugiați. Pentru a putea gestiona preluarea unui număr semnificativ de refugiați, avem nevoie de centre special amenajate și dotate cu facilitățile specifice. Nu putem să îi primim pe cei 1785 de refugiați, fără să fim cu adevărat pregătiți. România, ca țară membră UE, trebuie să trateze cu maximă seriozitate și responsabilitate acest demers menit să contribuie la un efort umanitar conjugat. În același timp, poziția pe care România o va negocia la întâlnirea Consiliului Uniunii Europene din Octombrie trebuie să aibă în vedere interesul și securitatea cetățenilor români.

Fără a fi adresate cauzele profunde ale problemei și fără ca Europa să se implice cu determinare și consecvență în promovarea unor soluții sustenabile, nu va face decât să adauge valului actual altele noi, generând noi drame și acutizând problemele umanitare. Mă aștept ca liderii europeni, care acum par foarte mișcați de dramele refugiaților, să lase demagogia deoparte și să acționeze ferm (așa cum nu au făcut-o, din păcate, de la începutul conflictului și până acum) și să canalizeze resurse politice, diplomatice, militare și financiare în direcția stopării conflictului și reconstrucției zonelor afectate.