22 aprilie, 2012

Europarlamentar român: Rata şomajului a crescut alarmant în ţară. Guvernul Ungureanu nu are nici o strategie în acest sens

FacebookTwitterGoogle+Share

Comisia Europeană vine în sprijinul statelor membre cu propuneri de măsuri concrete pentru diminuarea ratei şomajului şi crearea de locuri de muncă. Astfel, potrivit unui comunicat remis de europarlamentarul Ramona Mănescu, pachetul privind ocuparea forţei de muncă a fost adoptat, joi, de Comisia Europeană.

Documentul prevede stabilirea unui nivel decent al salariilor care să poată fi susţinut pe termen lung, măsuri referitoare la realizarea condiţiilor adecvate pentru crearea de locuri de muncă, dar şi stimularea flexibilităţii interne în vederea reducerii şomajului.

„Cred că acest pachet legislativ vine în sprijinul românilor, cu atât mai mult cu cât salariile le-au fost tăiate, iar găsirea unui loc de muncă este din ce în ce mai dificilă. Ţara noastră are foarte mult de recuperat din punct de vedere financiar, iar pentru aceasta avem nevoie de măsuri care să conducă la creşterea productivităţii”, se mai arată în comunicatul europarlamentarului român, membru în Comisia pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Afaceri Sociale, din Parlamentul European.

Potrivit lui Mănescu, aceste probleme sociale nu pot fi rezolvate decât dacă vor fi puse în aplicare măsuri economice liberale care să vină în sprijinul direct al mediului de afaceri prin reducerea impozitării veniturilor salariale şi printr-o susţinere reală a întreprinderilor nou înfiinţate.

„Din păcate, rata şomajului, în ţara noastră, a crescut alarmant în ultimii ani, iar situaţia riscă să se agraveze deoarece, asemenea celorlalte guverne PDL, guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu nu are nici o strategie în acest sens. Pentru România este vital ca executivul să implementeze, de urgenţă, măsuri economice care să ducă la crearea de noi locuri de muncă”, conchide europarlamentarul Ramona Mănescu.

Sursa: Antena 3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*
Website