4 martie, 2012

Europarlamentarul Ramona Mănescu a lansat o consultare publică legată de absorbţia fondurilor UE

FacebookTwitterGoogle+Share

Coordonatoarea liberalilor în Comisia REGI a PE, Ramona Mănescu, a lansat, joi, o consultare publică on-line privind viitorul politicii de coeziune. Iniţiativa europarlamentarului român are loc în contextul în care Comisia Europeana a prezentat în luna octombrie 2011, propunerea sa privind noul pachet legislativ în acest domeniu.”Dacă ne dorim ca măcar pentru viitoarea perioadă de programare să fim eficienţi în accesarea fondurilor europene este imperativ necesar să consultăm cetăţenii cu privire la noul pachet legislativ“, consideră Mănescu.Ea a precizat că în baza consultării publice nevoile identificate la nivel local şi regional vor fi transpuse în priorităţi naţionale şi proiecte specifice pentru perioada 2014-2020.„Deşi consultarea publică reprezintă un instrument esenţial într-o democraţie normală, din păcate pentru noi, actuala putere continuă să ignore dreptul cetăţeanului de a fi informat şi implicat în procesul decizional“, a declarat europarlamentarul, precizând că va folosi contribuţiile primite prin intermediul consultării pentru ca „problemele beneficiarilor din România să îşi găsească soluţionarea în legislaţia europeană.”Platforma de consultare online poate fi găsită accesând link -ul http://www.ramonamanescu.ro/dezbateri/, dar şi pe site-ul şi blogul europarlamentarului Ramona Mănescu. Acţiunea se va derula până la data de 15 Iulie 2012, obiectivul ei fiind acela de a înregistra contribuţiile celor interesaţi, privind propunerile Comisiei Europene.

Sursa: Antena 3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*
Website