24 octombrie, 2013

Fondurile europene s-au suplimentat cu 1,3 miliarde de euro

FacebookTwitterGoogle+Share

[justified_image_grid caption=off mobile_caption=off ids=”2606,2605,2604″]

 

În urma negocierilor purtate între reprezentanții Comisiei Europene și statele membre, a fost convenit transferul a 10 MLD EUR din Fondul de Coeziune, către Mecanismul Conectarea Europei (Connecting Europe Facility – CEF), în scopul accelerării procesului de finalizare a coridoarelor prioritare de transport situate pe rețeaua centrală TEN-T. Suma de 10 MLD EUR este dedicată statelor membre care intră sub incidența politicii de coeziune. Alocarea ce revine României din această sumă este de aproximativ 1,3 MLD EUR.

Astfel, Ministerul Transporturilor are la dispoziţie 1,3 miliarde de euro pentru dezvoltarea de proiecte pe cele două coridoare care străbat România şi fac parte din direcţiile de dezvoltare prioritare ale Uniunii Europene, respectiv Coridorul Rin-Dunăre şi Coridorul Orient/Est-mediteraneean.

În vederea demarării procesului de selecţionare a unor proiecte prioritare ce pot fi finanţate prin intermediul acestui nou instrument financiar, Ministerul Transporturilor a identificat mai multe variante de lucru, care urmează să fie confirmate prin intermediul Master Planului General de Transport, care va fi finalizat în februarie 2014.

Unul dintre proiectele care va primi finanţare prin intermediul acestui program este reabilitarea căii ferate Craiova-Calafat, care asigură conexiunea cu podul Calafat – Vidin, ca parte integrantă a Coridorului Orient/Est-Mediteraneean, definit prin regulamentul CEF.  Studiul de fezabilitate a fost finalizat în anul 2012, iar valoarea totală a proiectului ajunge la 400 milioane EUR.

Restul sumei, pana la 1,3 MLD EUR, vizează în primul rând modernizarea celor 16 porturi dunărene şi maritime. „Alocarea celor 1,3 miliarde de euro reprezintă o veste foarte bună pentru România. Investiţiile europene vor fi direcţionate către asigurarea canalului navigabil şi îmbunătățirea infrastructurii intermodale, respectiv conexiuni feroviare mai rapide ale porturilor, astfel încât transporturile de mărfuri pe Dunăre să crească în viitorul apropiat cu 20% faţă de nivelul din 2010”, a declarat ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu.

Noul program de finanțare Mecanismul Conectarea Europei (Connecting Europe Facility) se alătură astfel Programului Operațional Sectorial de Transport (POST), aflat acum în plină desfășurare.