25 aprilie, 2014

Industrie: au prioritate proiectele cu ciclu complet producție – prelucrare – produs finit

FacebookTwitterGoogle+Share

În continuarea seriei de articole care prezintă Manifestul PNL pentru Parlamentul European, astăzi este rândul capitolului despre industrie.

Tot astăzi, acest manifest se lansează public într-o conferință de presă susținută de președintele Partidului Național Liberal, Crin Antonescu, și europarlamentarii liberali Adina Vălean și Renate Weber.

Cele trei cuvinte cheie ale manifestului sunt: Prosperitate, Națiune și Libertate, iar ideile pe care le reprezintă au o profundă legătură cu Uniunea Europeană și ceea ce înseamnă aceasta pentru România.

Referitor la capitolul Industrie al Manifestul PNL pentru Parlamentul European, ideea de la care acesta a pornit este cea a priorității la finanțare europeană pentru proiectele care integrează producție locală și adaugă noi verigi în țesutul industrial românesc.

PNL susține concentrarea sprijinului financiar european pe proiectele care dezvoltă industria locală și corespunde obiectivului de reindustrializare a României. În acest scop, credem că trebuie sprijinite mai ales proiectele în care investitorii urmăresc dezvoltarea unui ciclu industrial complet de la producție, prelucrare până la produs finit.

Ce facem:

  • PNL solicită flexibilizarea politicilor europene de acordare a ajutorului de stat pentru susținerea unor ramuri industriale precum metalurgie, industrie grea, industrie auto. Sprijinim o politică a ajutorului de stat direcționat spre acele sectoare care creează locuri de muncă și aduc valoare integrată în economie prin implicarea forței de muncă locale.
  • PNL propune prioritizarea investițiilor finanțate din bani europeni, pe criteriul companiilor noi atrase și furnizori locali integrați prin ajutorul furnizat.
  • Susținem restructurarea Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) în jurul programelor pentru învățământ vocațional ca să avem meserii de bază. Credem că aceste programe trebuie dezvoltate în clustere ale industriei și axate pe competențele necesare în economia reală. PNL propune un mecanism de finanțare europeană pentru stimularea companiilor în a crea centre și programe de pregătire profesională în vederea absorbției de forță de muncă
  • Susținem axarea politicilor de sprijin european pe crearea de poli de competitivitate (Polul Sud-Muntenia/Polul Oltenia) și clustere (asociații de întreprinderi și instituții pe criteriu regional). Concret, susținem inițiativa industriei auto românești de a se grupa în clusterul Argeș, format din aproximativ 20 de entități din zona Argeș, inclusiv universitatea din Pitești. Încurajăm formarea de clustere și în alte centre puternice industriale și academice precum Cluj – Napoca, Timișoara, Ploiești sau Iași.
  • Susținem industria extractivă numai ca parte integrantă a unui ciclu industrial complet de la producție, prelucrare până la produs finit pentru a crește valoarea adăugată în economie și pentru a dezvolta țesutul industrial al României.
  • PNL cere un moratoriu asupra legislației de mediu până la finalizarea unui audit global al efectelor politicilor de climă asupra industriei, coroborat cu evoluția numărului de locuri de muncă în industria productivă din Europa. De exemplu, industria auto a suferit în ultimii ani o reducere drastică de activitate în Europa datorită lipsei unei analize de impact a legislației de mediu asupra acestui sector.
  • Susținem concentrarea alocărilor din programul Orizont 2020 (cu fonduri totale alocate de 80 mld. euro pentru exercițiul UE 2014-2020) pentru industria auto din România pe următoarele direcții de finanțare:
    • Industrial Leadership, unde industria românească poate dispune de o parte importantă a celor 13,5 miliarde euro alocate perioadei 2014-2020.
    • Programe în parteneriat public privat precum Fabricile Viitorului cu 1,15 miliarde euro alocate.
    • Sustainable Process Industry, program care beneficiază de fonduri de 900 milioane euro pentru susținerea industriei în retehnologizare, dezvoltare și în integrarea majorității procesului de cercetare și dezvoltare în piața locală.
  • PNL va susține ca măsură imediată introducerea unui mecanism de coordonare a politicilor de mediu, de ajutor de stat și a fondurilor de cercetare cu politica industrială.
  • Susținem alocarea prioritară de fonduri pentru protecția resurselor (ape, păduri) ca interes strategic și bază de dezvoltare
  • Susținem reciclarea și valorificarea deșeurilor în activități productive
  • PNL va susține relansarea companiilor din industria de apărare românească prin integrarea lor într-un conglomerat european pe structura EADS în care industria românească de profil să ocupe un loc clar conturat – cel al industriei ușoare de apărare, iar produsele românești să beneficieze de brandul și piețele UE și NATO
  • PNL își propune să aducă în România ultimele tehnologii din domeniul apărării și să facă din țara noastră lider regional în producția de vehicule aeriene fără pilot (drone). Susținem întărirea Agenției Europene pentru Apărare și participarea ei la inițierea unor programe comune de producție prin parteneriate bilaterale și minilaterale (de exemplu România – Polonia). Un caz școală de urmat în viitor îl reprezintă programul pentru dezvoltarea unui avion european fără pilot.

 

Un răspuns la “Industrie: au prioritate proiectele cu ciclu complet producție – prelucrare – produs finit”

  1. […] Industrie: au prioritate proiectele cu ciclu complet producție – prelucrare – produs fi… […]