21 martie, 2017

Interviu euroPunkt: relațiile economice ale României în Orientul Mijlociu

Preluare de pe euroPunkt.ro:

Dezbaterile referitoare la relațiile economice ale României în Orientul Mijlociu sunt mai degrabă marginale în spațiul public românesc, deşi potenţialul pentru cooperarea cu statele din regiune este foarte ridicat. Elaborarea unei strategii externe pentru Orientul Mijlociu reprezintă o condiţie pentru reînnodarea relațiilor României cu aceste state. Ce evoluție au înregistrat relațiile economice ale României cu țările din Orientul Mijlociu în ultimii ani? În ce măsură România reușește să pună în practică o abordare constructivă?

Eurodeputatul PNL Ramona Mănescu, aparţinând grupului parlamentar al popularilor europeni (PPE), a răspuns acestor întrebări în interviul pe care l-a oferit lui Vladimir Adrian Costea, pentru Europunkt.

Vladimir Adrian Costea: Consideraţi că există o schimbare de paradigmă în definirea şi înţelegerea importanței realizării conexiunilor economice cu țările din Orientul Mijlociu?

Ramona Mănescu: Da, în mod cert abordarea relației cu țările din Orientul Mijlociu a început să se schimbe. Poate nu atât de repede pe cât ne-am dori, dar nici situația din țările despre care vorbim nu este de natură să încurajeze pașii prea rapizi.

Cu toate acestea, în România s-a înțeles că în Orientul Mijlociu există nu doar probleme, ci și oportunități, iar istoria relațiilor României cu acea zonă este un argument în plus.

Misiunile economice și diplomatice ce au avut loc în ultimii ani, inclusiv la nivel de Prim Ministru, arată că există preocupare și interes în sensul deschiderii către această zonă.

Care sunt principalele obstacole pe care le identificați în vederea dezvoltării relațiilor economice ale României cu aceste state?

Pe lângă instabilitatea accentuată din Irak, Siria sau Yemen, există o neliniște și în alte țări. Presiunea valului migrațional afectează Iordania și Libanul, iar în Arabia Saudită, Kuweit sau Emiratele Arabe Unite, scăderea prețului petrolului a pus o presiune foarte mare pe întregul sistem economic.

În același timp, în această zonă, există o abordare un pic diferită în dezvoltarea relațiilor economice. Leadershipul politic este mult mai prezent în luarea deciziei, iar așteptarea este ca discuțiile să aibă loc la nivel de lideri, apoi restul să urmeze deciziilor luate. Firme, mai mici sau mai mari, intră mai greu pe piețele din Orientul Mijlociu fără un astfel de sprijin.

De asemenea, este bine de știut că cei care doresc să intre pe piețe foarte atrăgătoare, cum sunt cele din Qatar, Oman, Kuweit sau Bahrein, trebuie să arate că au capacitatea de a duce la bun sfârșit contracte mari, complexe.

Cum se raportează astăzi politica externă a României la zona Orientului Mijlociu, pe fondul ascensiunii terorismului și al încălcării drepturilor omului?

România are, de foarte mult timp, raporturi diplomatice privilegiate cu Orientul Mijlociu. Poate faptul că suntem printre foarte puținele țări cu o relație foarte bună atât cu Israelul cât și cu țări precum Liban, Siria sau Iran spune cel mai mult despre succesul diplomației românești în regiune. Iar diplomația economică a fost mereu o componentă esențială a acestor relații.

De asemenea, munca celor care prin natura meseriei lor se ocupă de problemele terorismului a dat rezultate în cazul României. Amenințările, care nu au fost puține și nici minore, nu au devenit fapte, iar pentru asta românii trebuie să fie recunoscători tuturor instituțiilor care au colaborat în a dezamorsa amenințările potențiale.

Această „liniște” aparentă oferă o ușă deschisă diplomației economice. În același timp permite continuarea și întărirea relațiilor politice cu regimurile legitime din regiune. Relațiile României merg din acest punct de vedere în linie cu cele ale Uniunii Europene, iar din cel militar respectă limitele impuse de apartenența la NATO. Nu doar România are de câștigat de pe urma unei relații apropiate cu Orientul Mijlociu, ci întreaga Uniune Europeană – țara noastră are capacitatea de a deschide uși care sunt mai greu de deschis.

Cum a fost regândită dimensiunea economică a relațiilor României faţă de aceste state, după evenimentele generate de Primăvara Arabă?

Primăvara Arabă a însemnat nu doar progres, ci și regres. Mai ales economic. Toate țările care au trecut printr-un proces de transformare democratică au avut de suferit economic. În plus, creșterea tensiunii în zona Orientului Mijlociu, mai ales după Primăvara Arabă, și exacerbarea amenințării teroriste au ridicat bariere – cea mai importantă fiind afectarea libertății de a călători.

Cei șase ani scurși de la primele evenimente – cele din Tunisia, au permis lucrurilor să se așeze, atât politic, cât și economic. Au avut loc alegeri democratice, noi conduceri legitim alese s-au instalat, iar acum este momentul reconstrucției. Se pun baze noi, se merge pe regulile economiei de piață și ale comerțului internațional.

Interesul României pentru întreaga zonă extinsă a MENA (Orientul Mijlociu și Africa de Nord) a crescut, iar aceasta se vede în delegațiile la nivel înalt care au avut loc – unele în premieră. În aprilie 2014 în Israel, în mai 2015 în Arabia Saudită, Qatar, Kuweit şi Emiratele Arabe Unite, în octombrie 2015 în Iordania, în februarie 2016 în Iran – asta pentru a enumera doar câteva. Vizitele la nivel înalt sunt cele care deschid drumul contactelor economice și este clar momentul ca firmele românești să preia inițiativa. Agricultură, componente auto, IT, industrie extractivă – sunt doar câteva sectoare în care România are ce oferi, iar pe piața din zona despre care vorbim există cerere.

Care este cea mai puternică „verigă” în relaţiile României cu țările din Orientul Mijlociu? Dar cea mai slabă?

Pentru a avea o imagine corectă, trebuie ca în primul rând ar trebui să decelăm o serie de diferențe care există în relațiile cu aceste țări.

Pe de o parte avem țările din Magreb, Mashreq și Egiptul – care este între cele două. Cu aceste țări, România a avut relații economice timp de decenii. Aceste relații economice se reflectă în numeroase elemente de infrastructură construite cu participarea directă a unor companii din România. Este vorba de infrastructură din domeniul transporturilor, energiei, petro-chimie, agricultură, medicină – asta pentru a menționa doar câteva. În aceste țări există o memorie instituțională și sunt mulți actuali demnitari care și-au făcut studiile în România.

Pe de altă parte avem țările din Golf: Qatar, Oman, Kuweit, Bahrein, Arabia Saudită, Yemen și Emiratele Arabe Unite. În aceste țări, primele companii care au venit pentru a investi și a sprijini nevoile de dezvoltare locala au fost cele din Statele Unite, Marea Britanie sau Germania.

În Libia, Irak sau Siria există avantajul unui drum deja bătut dar și dezavantajul instabilității și problemelor de securitate.

În Qatar sau UAE, unde există un mediu economic foarte atrăgător, companiile din România trebuie întâi să se facă cunoscute, iar apoi să poată face față unei competiții directe cu marii jucători de pe piață.

În ce măsură relațiile economice cu Orientul Mijlociu pot influența poziția României în cadrul UE și NATO?

Întotdeauna am spus că relațiile economice sunt un instrument extrem de puternic în favoarea păcii, stabilității și succesului unei țări.

Atunci când lucrezi opt ore pe zi și ești plătit pentru munca depusă, nu te mai gândești la „cine e vinovat pentru viața grea pe care o duci și cum să-l pedepsești pe cel pe care-l consideri responsabil” ci la „cum să-ți păstrezi locul de muncă” și „cum să cheltui banii câștigați într-un mod care să-ți aducă mulțumire”. Investițiile în economie aduc cu ele și sprijin pentru educație și sănătate.

România, prin cultivarea relațiilor economice cu zona Orientului Mijlociu, exportă pace și stabilitate. Iar acest lucru nu poate fi decât în interesul UE și NATO.

Cum consideraţi că ar putea fi îmbunătăţite relațiile economice ale României cu țările din Orientul Mijlociu?

Direcția corectă și de dorit este cea a diplomației economice. Iar vorbele trebuie urmate de fiecare dată de fapte.

În practică asta înseamnă că fiecare misiune diplomatică trebuie pregătită din timp nu doar cu partenerii externi, ci și cu cei interni. Atunci când un Prim Ministru român ajunge într-o țară din Orientul Mijlociu, trebuie să poată pune pe masă oferte concrete. Iar aceste oferte trebuie pregătite de acasă. Statul român poate și trebuie să se implice în a sprijini mediul economic pentru a fi pregătit să facă pasul către aceste noi piețe.

Odată agreat un acord cu parteneri din Orientul Mijlociu, el trebuie onorat în timpul și termenii stabiliți. Dacă între discuție și fapte trece un an este deja prea târziu. Între timp oportunitățile sunt culese de alții, mai bine pregătiți, mai rapizi, mai dornici de a crește într-un mediu economic care nu mai este de mult doar național, ci global.