11 octombrie, 2012

Parlamentul European a adoptat doua rapoarte ale europarlamentarului Ramona Manescu

Parlamentul European (Comisia REGI) a adoptat proceduri mai simple si mai transparente in ceea ce priveste achizitiile publice, initiate de europarlamentarul liberal, Ramona Manescu. Astfel, Comisia pentru Dezvoltare Regionala din Parlamentul European a votat doua rapoarte ale europarlamentarului PNL, care vizeaza simplificarea directivelor privind achizitiile publice, se arata intr-un comunicat de presa transmis de biroul de presa al Ramonei Manescu.

Coordonatoarea liberala sustine ca acest vot arata dorinta de eficientizare la nivelul intregii Uniuni a modului de gestionare si alocare a banului public, in general, si a fondurilor europene, in special.

„Atunci cand vorbim despre fonduri structurale, precum si despre masurile necesare pentru a asigura o rata de absorbtie mai buna in statele membre, in afara de un pachet legislativ mai bun, avem nevoie de Directive mai simple, mai transparente si mai credibile in ceea ce priveste achizitiile publice. Astfel vom face un pas inainte inspre reducerea erorilor si neregulilor”, a declarat Ramona Manescu.

Europarlamentarul liberal a explicat ca unul dintre elementele de noutate consta in introducerea, pe langa criteriul celui mai mic pret in alegerea contractantului si criteriul celui mai avantajos contractant din punct de vedere economic.

„In ceea ce priveste amendamentele depuse pe marginea propunerilor de Directiva unul dintre elementele de noutate consta in introducerea, pe langa criteriul celui mai mic pret in alegerea contractantului si criteriul celui mai avantajos contractant din punct de vedere economic. Astfel, vom genera un impact pozitiv si din punct de vedere social, prin crearea de noi locuri de munca, al conditiilor de mediu precum si al sustinerii mediului de afaceri si ma refer, aici, cu precadere la IMM-uri”, a precizat europarlamentarul PNL.

In baza amendamentelor depuse, Guvernul si Parlamentul Romaniei vor putea sa puna in aplicare, cat mai curand posibil, prevederile noilor Directive, reparand astfel greselile facute de Guvernele Boc-Ungureanu, considera Ramona Manescu.

„Dupa cum se stie, in ultimii ani achizitiile publice au reprezentat o problema pentru tara noastra, guvernele precedente nefiind capabile sa raspunda solicitarilor repetate ale Comisiei Europene de a simplifica legislatia aferenta astfel incat sa faciliteze o absorbtie cat mai mare a fondurilor europene. Modificarile aduse celor doua Directive in domeniu, in cadrul Comisia REGI a PE, vin in sprijinul Romaniei. In baza amendamentelor depuse, Guvernul si Parlamentul tarii noastre vor putea sa puna in aplicare, cat mai curand posibil prevederile noilor Directive reparand astfel greselile facute de Guvernele Boc/Ungureanu. In timp ce pentru fondurile structurale si de coeziune exista un set de norme comune,la nivel european, in ceea ce priveste achizitiile publice exista legislatii diferite la nivelul statelor membre. Obiectivul propunerilor mele este armonizarea procedurilor si in acest domeniu iar prin modificarile pe care le-am adus Directivelor, procedurile de achizitii publice devin mai simple si mai accesibile atat pentru autoritatile contractante cat si pentru IMM-uri”, „, a mai explicat Ramona Manescu.

Tot in cadrul Comisiei pentru Dezvoltare Regionala a Parlamentului European a fost votata opinia privind dezvoltarea retelelor de banda larga si pentru infrastructurile de servicii digitale in domeniul telecomunicatiilor. Cu aceasta ocazie, in calitate de raportor al PE, Ramona Manescu a declarat:

„Dezvoltarea retelelor de banda larga si cresterea gradului de utilizare a acestora de catre cetateni si mediul de afaceri reprezinta un pas deosebit de important. Daca vom crea infrastructuri viabile de banda larga la nivel european, asigurand totodata diversificarea si cresterea gradului de utilizare a societatii informationale vom avea o economie mai performanta in care consumatorii din statele membre sa aiba acces la diversele tipuri de servicii, atat la nivel national cat si european”.

Sursa: Mondonews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*
Website