8 decembrie, 2008

Prima expozitie si dezbatere despre Delta Dunarii în Parlamentul European

In perioada 2-4 decembrie am organizat, pentru prima oara în Parlamentul European, împreuna cu Victor Bostinaru, parlamentar PSE, o expozitie de fotografie dedicata Deltei Dunarii – ‘Delta Dunarii: Patrimoniu european’, precum si prima conferinta de profil la PE , cu tema ‘Delta Dunarii: natura si dezvoltare durabila în Europa’.
Atât expozitia, cât si conferinta au avut ca scop sublinierea caracterului unic al Deltei Dunarii, dar si a modului în care aceasta regiune ar trebui integrata în proiectele viitoare de dezvoltare a Uniunii Europene.dd-003.jpg
Prima dezbatere din PE despre Delta Dunarii a scos în evidenta modul de administrare a ariilor protejate si perspectivele pe care proiectele finantate de catre Uniunea Europeana le pot aduce acestui areal unic în Europa. În opinia mea, proiectele de mediu care au ca scop prezervarea biosferei sunt perfect compatibile cu programele de dezvoltare regionala. Acestea pot îmbunatati vizibil infrastructura din zona tinând cont si de obiectivele Programului Natura 2000.
Dezbaterea a fost animata si de prezentarea extrem de realista facuta de guvernatorul Deltei Dunarii, Liviu Mihaiu care a cerut simplificarea dd-027.jpgprocedurilor pentru accesul la fondurile europene dedicate protectiei mediului, in contextul in care Romania poate accesa pana in anul 2013 fonduri de 4,5 miliarde de euro alocate acestui sector.

Francine Cousteau, presedinta Cousteau Society a subliniat la rândul ei importanta implicarii organizatiilor non-guvernamentale în toate proiectele din Delta. De altfel, sotia celebrului explorator a acceptat sa devina, la invitatia celor doi eurodeputati, ambasadoarea Deltei Dunarii si sa promoveze astfel, atât la nivel european cât si international, interesele zonei. În plus, Francine Cousteau va înmâna premiul pe care Ramona Manescu si Victor Bostinaru au decis sa îl ofere anual celei mai active organizatii în protejarea remarcabilei biodiversitati a Deltei Dunarii.
La manifestari au mai fost prezenti Joe Borg (comisarul pentru afaceri maritime si pescuit), Martine Roure (vicepresedintele PE), Graham Watson (liderul Grupului ALDE), Hannes Swoboda (vicepresedintele Grupului Socialist), Ioana-Adina Valean (vicepresedintele Grupului ALDE), Magor Csibi (ALDE, vicepresedinte al Comisiei de Mediu), Jean-Sébastien Lamontagne (reprezentantul presedintiei franceze), Silviu Stoica (secretar de stat în Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile din România), Sergey Moroz (European Water Policy Officer, WWF), Costel Popa (director ‘Salvati Dunarea si Delta’), Christian Baumgartner (secretar general ‘Friends of Nature International’).

Cu aceasta ocazie am hotarât sa facem tot ce va fi necesar pentru ca implicarea în protejarea Deltei sa nu se limiteze la organizarea unor evenimente si avem de gând ca prin acest premiu sa sustinem initiativele cu impact pozitiv asupra Delta Dunarii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*
Website