1 martie, 2012

Ramona Manescu a lansat o consultare publica privind noua legislatie in domeniul fondurilor UE

Coordonatoarea liberalilor in Comisia REGI a PE, Ramona Manescu, a lansat joi o consultare publica online privind viitorul politicii de coeziune, in contextul in care Comisia Europeana a prezentat in luna octombrie 2011, propunerea sa privind noul pachet legislativ in acest domeniu.

„Daca ne dorim ca macar pentru viitoarea perioada de programare sa fim eficienti in accesarea fondurilor europene este imperativ necesar sa consultam cetatenii cu privire la noul pachet legislativ. In baza consultarii publice nevoile identificate la nivel local si regional vor fi transpuse in prioritati nationale si proiecte specifice pentru perioada 2014-2020”, a declarat Ramona Manescu.

Europarlamentara liberala a mai precizat ca toate contributiile primite prin intermediul acestei consultari, le va aduce in discutie in cadrul reuniunilor Comisiei REGI astfel incat pentru viitoarea perioada de programare, problemele beneficiarilor din Romania sa isi gaseasca solutionarea in legislatia europeana.

„Desi consultarea publica reprezinta un instrument esential intr-o democratie normala, din pacate pentru noi, actuala putere continua sa ignore dreptul cetateanului de a fi informat si implicat in procesul decizional. In calitatea mea de coordonator al liberalilor europeni in Comisia pentru Dezvoltare Regionala a PE (REGI), doresc sa lansez, astazi, 1 martie, o consultare publica cu privire la viitorul pachet legislativ. Toate contributiile primite prin intermediul acestei consultari, le voi aduce in discutie in cadrul reuniunilor Comisiei REGI astfel incat pentru viitoarea perioada de programare, problemele beneficiarilor din Romania sa isi gaseasca solutionarea in legislatia europeana”, a precizat Ramona Manescu.

Platforma de consultare online poate fi gasita pe site-ul Ramonei Manescu, dar si pe site-ul si blogul europarlamentarului Ramona Manescu. Actiunea se va derula pana la data de 15 Iulie 2012, obiectivul ei fiind acela de a inregistra contributiile celor interesati, privind propunerile Comisiei Europene.

Sursa:Mondonews.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*
Website