1 martie, 2012

Ramona Mănescu a lansat platforma de consultare online privind viitorul Europei

FacebookTwitterGoogle+Share

Ramona Mănescu, coordonatoarea liberalilor în Comisia REGI a PE, a lansat joi o consultare publica on-line privind viitorul politicii de coeziune, în contextul în care Comisia Europeana a prezentat în luna octombrie 2011, propunerea sa privind noul pachet legislativ în acest domeniu.

“Dacă ne dorim ca măcar pentru viitoarea perioadă de programare să fim eficienți în accesarea fondurilor europene este imperativ necesar să consultăm cetățenii cu privire la noul pachet legislativ. În baza consultării publice nevoile identificate la nivel local şi regional vor fi transpuse în priorităţi naționale şi proiecte specifice pentru perioada 2014-2020.

Deși consultarea publică reprezintă un instrument esențial într-o democrație normală, din păcate pentru noi, actuala putere continua să ignore dreptul cetățeanului de a fi informat şi implicat în procesul decizional.

În calitatea mea de coordonator al liberalilor europeni în Comisia pentru Dezvoltare Regionala a PE (REGI), doresc să lansez, astăzi, 1 martie, o consultare publică cu privire la viitorul pachet legislativ.

Toate contribuțiile primite prin intermediul acestei consultări, le voi aduce în discuție în cadrul reuniunilor Comisiei REGI astfel încât pentru viitoarea perioadă de programare, problemele beneficiarilor din România să îşi găsească soluționarea în legislația europeană.”

NOTA: Platforma de consultare online poate fi găsită accesând acest link: http://www.ramonamanescu.ro/dezbateri/, dar şi pe site-ul şi blogul europarlamentarului Ramona Mănescu. Acțiunea se va derula până la data de 15 Iulie 2012, obiectivul ei fiind acela de a înregistra contribuțiile celor interesați.

Sursa:Dcnews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*
Website