4 iulie, 2012

Ramona Mănescu, despre blocarea fondurilor europene pentru România

FacebookTwitterGoogle+Share

Europralamentarul PNL Ramona Mănescu consideră că guvernarea dezastruoasă Boc – Udrea – Ungureanu este responsabilă pentru blocarea fondurilor europene în România.

„Blocarea fondurilor europene pentru România reprezintă consecinţa directă a modului dezastruos de guvernare Boc-Udrea-Ungureanu“, se arată într-un comunicat de presă remis, marţi, redacţiei.

„În calitate de coordonator al liberalilor în Comisia REGI a PE am avertizat, în repetate rânduri, încă de anul trecut asupra acestui risc. Deşi am tras nenumărate semnale de alarmă privind rata de absorbţie deosebit de mică a ţării noastre şi am propus un plan de acţiune pentru îmbunătăţirea situaţiei, atât guvernul Boc cât şi Ungureanu au refuzat să ia măsurile impuse de Comisie pentru a evita pierderea fondurilor“, acuză Mănescu.

Europarlamentarul PNL reclamă faptul că România se află, în prezent, în această situaţie deoarece Udrea, Boc şi Ungureanu au acordat contracte pe criterii politice.

„Din păcate, ne aflam astăzi în situaţia în care banii europeni, atât de necesari dezvoltării ţării noastre, au fost suspendaţi de Comisia Europeană deoarece doamna Udrea, domnul Boc şi domnul Ungureanu au ales să acorde contracte, pe criterii politice, baronilor locali ai PDL.“

„În acest moment, Guvernul USL caută soluţii împreună cu autorităţile de la Bruxelles pentru a diminua efectele dezastruoase ale ignoranţei şi incompetenţei foştilor miniştri PDL”, declară în încheiere europarlamentarul PNL.

O misiune de audit a Comisiei Europene privind fondurile UE se va afla în România, în perioada 5-17 iulie.Începând cu 5 iulie şi până în luna septembrie, atunci când se speră că vom primi un răspuns oficial de la CE, România nu va mai putea trimite deconturi către Uniunea Europeană şi nici nu vom mai primi bani europeni.

Sursa: Cotidianul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*
Website