13 august, 2012

Ramona Mănescu, dezamăgită de CSM

FacebookTwitterGoogle+Share

Europarlamentarul PNL Ramona Mănescu a declarat că este dezamăgită de modul în care a reacţionat CSM la declaraţiile sale.

„Am fost dezamăgită să observ cum de dimineaţă Consiliul Suprem al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară în legătură cu afirmaţiile publice cu potenţial de intimidare şi decredibilizare a justiţiei făcute de mine şi de colegii mei din USL: premierul Victor Ponta, deputaţii Varujan Vosganian şi Mihai Voicu. Noi am sesizat CSM-ul în legătură cu felul ciudat în care Parchetul General înţelege să fie arbitru politic într-o criză constituţională“, a precizat Ramona Mănescu pentru Mediafax.

Mănescu a subliniat că este de două ori dezamăgită. În primul rând, pentru că a sesizat o instituţie a statului cu un posibil abuz şi, în acest moment, acea instituţie s-a sesizat în legătură cu solicitările făcute de ea şi de colegii săi. „Ca şi cetăţean aş putea înţelege că nu ar trebui să sesizezi un abuz al unei instituţii că totul s-ar putea întoarce împotriva ta“, spune Mănescu.

Al doilea motiv de dezamăgire vine din faptul că a fost sesizată Inspecţia Judiciară al cărei rol este de a verifica disciplinar doar magistraţii.

„Ştiind că Inspecţia Judiciară e pentru verificarea disciplinară a magistraţilor şi nu pentru cei din afara sistemului juridic, mă întreb dacă CSM dă dovadă doar de neştiinţă sau este vorba doar de obedienţă“, mai spune Ramona Mănescu, reinterând faptul că, în continuare, aşteaptă ca CSM să ia act de solicitarea Uniunii Social Liberale şi să verifice dacă au fost sau nu abuzuri ale procurorilor în cazul cercetării unor actuali şi foşti oficiali ai Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*
Website