25 ianuarie, 2010

Ramona Manescu solicita masuri concrete pentru statele membre puternic afectate de criza financiara

 

Eurodeputata liberala Ramona Manescu, a solicitat astazi, în cadrul dezbaterilor din Comisia pentru Dezvoltare Regionala (REGI), masuri concrete din partea Presedintiei Spaniole a Uniunii Europene pentru Statele Membre puternic afectate de criza financiara.

„Tinând cont de faptul ca exista State Membre înca foarte puternic afectate de criza economica, mi-as dori ca Presedintia Spaniola sa vina, în urmatoarele sase luni, cu propuneri de masuri concrete în sprijinul direct al acestor state”, a declarat Ramona Manescu.

Ramona Manescu, coordonatorul liberalilor europeni în Comisia REGI, a apreciat ca Presedintia Spaniola si-a stabilit obiective ambitioase pentru viitoarele sase luni, obiective care coincid cu temele majore comune la nivel european. Europarlamentarul liberal român a mai subliniat, în interventia sa, ca asteapta o implicare activa a Spaniei în consolidarea Strategiei Uniunii Europene 2020 prin implicarea autoritatilor locale în gestionarea responsabila a banilor europeni.

„În gestionarea cât mai eficienta a fondurilor, asa cum îsi propune Strategia Uniunii Europene 2020 se impune responsabilizarea Statelor Membre nu numai la nivel central oi regional ci si la nivel local. Stiind ca Spania, a constituit, din acest punct de vedere, un model pentru celelalte state membre, astept ca Presedintia Spaniola sa îsi puna amprenta pe Strategia UE 2020, incluzând autoritatile locale în rândul actorilor direct responsabili de gestionarea fondurilor europene”, a adaugat europerlamentarul liberal.

Declaratiile Ramonei Manescu vin în contextul în care Ministrul de Finante Spaniol, Carlos Ocanay Perey de Tudela a prezentat, în cadrul Comisiei pentru Dezvoltare Regionala a Parlamentului European, prioritatile Presedintiei Spaniole a Uniunii Europene pentru urmatoarelor sase luni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*
Website