15 decembrie, 2015

România și-a asumat un rol principal în politica de securitate a Europei Centrale și de Est. Care sunt pașii următori și ce beneficii aduce acest angajament.

FacebookTwitterGoogle+Share

Recent, România a fost gazda unei reuniuni la nivel înalt a statelor din Europa Centrală și de Est, la care au participat nouă țări din această regiune și a fost co-prezidată de Klaus Iohannis – președintele României și Andrzej Duda – președintele Poloniei.

Întâlnirea a fost una de maximă importanță pentru țara noastră. Am văzut o Românie care începe să-și asume o poziție de actor principal la nivelul unei regiuni care se întinde de la Marea Baltică până la Marea Neagră. Prezența Secretarului General Adjunct al NATO, Alexander Vershbow, a dat summitului o și mai mare greutate, punându-l într-un context al relațiilor trans-atlantice și al viitorului strategiei NATO pe flancul său estic. De altfel, principalele teme de discuție au fost: securitatea în regiune, noile provocări cu care se confruntă țările NATO din flancul estic, relația cu Rusia și relația NATO-UE.

Cred că este un moment prielnic să aprofundăm un pic subiectele discutate pe 4 noiembrie la București și să analizăm implicațiile pe care deciziile luate le pot avea pentru România, stabilitatea din regiune și rolul țării noastre în acest context.

Cu un secol în urmă, marele om de stat polonez Józef Piłsudski propunea unui grup de 10 state, printre care și România, o viziune a unei federații a zonei Central și Est-Europene. Din acel proiect politic și militar s-a concretizat până la urmă doar alianța Româno-Polonă. Aceeași alianță am văzut-o și în cadrul mini-summitului NATO de la București. Putem spune că ea are la bază argumente pragmatice care se îmbină în mod fericit cu o încredere care s-a consolidat în timp și la care salvarea tezaurului Poloniei împreună cu protecția oferită guvernului și elitei poloneze în anii 1939-1940 au o contribuție importantă.

Dar dincolo de planurile de acum 100 de ani, care, să spunem drept, nu și-au pierdut din realism, întâlnirea de la București reprezintă o discuție foarte serioasă între țări cu o istorie comună, care au trecut prin aceeași experiență tragică a comunismului, care sunt apropiate în multe feluri și care au interese comune de securitate și dezvoltare. Ne leagă și trecutul, dar ne leagă și prezentul – toate cele nouă state care au fost reprezentate la București sunt membre NATO și membre ale Uniunii Europene.

La întâlnirea din 4 noiembrie au fost prezentate public câteva concluzii ale discuțiilor. Pe scurt, așa cum au sunat ele în declarația oficială comună, ele se rezumă la:

  • întărirea parteneriatului trans-atlantic în cadrul NATO;
  • continuarea întăririi NATO și a flancului estic al organizației, din care fac parte toate cele 9 țări prezente, inclusiv consolidarea securității spațiului de la Marea Neagră la Marea Baltică;
  • implicarea tuturor celor 9 state din flancul estic în elaborarea unui răspuns comun față de riscurile emergente, cu accent asupra războiului hibrid, apărării cibernetice, securității energetice și comunicării strategice
  • adâncirea cooperării NATO-UE;
  • cooperare mai intensă cu partenerii NATO, în special cei din vecinătatea estică;
  • continuarea politicii ușilor deschise în cadrul NATO;
  • reașezarea relației NATO-Rusia pornind de la o înțelegere și respectare comună a dreptului internațional;

Întâlnirea de la București a fost una care nu a căutat să identifice ce ne deosebește sau desparte unii de alții ci ce ne leagă și ne apropie. Există deja o coloană vertebrală a Uniunii Europene, formată din tandemul Franța-Germania. Există o inițiativă a președinției Luxemburgheze a Consiliului UE, de creare a unui ”Grup G9” al țărilor mici din cadrul UE, țări cu mai puțin de 1 milion de locuitori. Aceste alianțe, grupuri sunt create pe baza a ceea ce ne apropie și a intereselor comune, pentru o mai bună colaborare și nu pentru a crea fracturi.

În același mod, statele din centrul și estul Europei, având o istorie similară, luptându-se cu aceleași probleme și având în mod evident interese comune de securitate încearcă să-și întărească colaborarea și să-și coordoneze strategiile. Aceasta nu poate fi decât în interesul întregii structuri NATO dar și a stabilității UE. Beneficiile aduse de astfel de inițiative sunt recunoscute și de către SUA, care încurajează o mai bună cooperare între membrii NATO și fructificarea mai bună a atuurilor fiecărui stat membru.

La fel, întărirea colaborării cu partenerii NATO din regiune nu se rezumă doar la aspectele de securitate și cooperare militară. Este evident în interesul și beneficiul UE ca țări precum Moldova, Georgia sau Ucraina să fie stabile economic și să aibă relații solide de colaborare cu țările Uniunii Europene.

Toate aspectele discutate și agreate sunt de mare importanță. Ele se leagă între ele și dovedesc coerență.

Într-o perspectivă pe termen mediu și lung cred că este în interesul tuturor ca țările din această zonă să aibă capacitatea reală de a răspunde noilor provocări ale războiului hibrid și ale amenințărilor cibernetice. Atunci când regulile stabilite prin dreptul internațional nu mai oferă garanțiile necesare și există posibilitatea ca o țară astăzi stabilă și prosperă să se trezească mâine cu ”omuleți verzi” în curtea din spate, evident trebuie construit un răspuns adecvat. Țările mai mici, singure, sunt vulnerabile. Împreună sunt mult mai puternice și pot construi o apărare eficientă la astfel de provocări.

Sunt amenințări noi, la care forțele și strategiile clasice nu sunt pregătite să răspundă, iar pe termen mediu și lung văd un avantaj strategic major într-o colaborare care să se întindă de la Marea Baltică până la Marea Neagră. Acest lucru a fost înțeles în mod clar de toate cele nouă state, iar voința inițiatorilor – tandemul România- Polonia dă forță și credibilitate construcției.

Dincolo de avantajele care țin de aspectele militare și de securitate există și alte tipuri de beneficii în această colaborare a țărilor din centrul și estul Europei. Întotdeauna, stabilitatea și securitatea aduc dezvoltare și prosperitate. Am văzut cu toții cât de puternic a fost afectată Uniunea Europeană de criza economică dintr-un singur stat membru – Grecia. Închipuiți-vă efectul unui conflict în interiorul granițelor UE, care să implice unul dintre statele aflate la granița estică.

O Europă Centrală și de est stabilă, sigură, departe de teama unor conflicte, care sprijină la rândul ei partenerii din imediata vecinătate pe drumul dezvoltării și consolidării democratice înseamnă o Uniune Europeană mai puternică și mai aproape de țintele de coeziune. Să nu uităm că această zonă reprezintă o comunitate de 100 de milioane de cetățeni europeni și acoperă o zonă strategică, de la bazinul Mării Baltice la bazinul Mării Negre.

Angajamentul României de participare alături de Polonia într-o construcție regională nu este unul simplu și nici ușor. Dar este ceva ce sunt sigură că România poate face și care va aduce multe beneficii propriilor cetățeni.

Un prim pas ar trebui făcut chiar în aceste zile, cât proiectul de buget pentru 2016 se află în dezbaterea Parlamentului. Pe 4 noiembrie, prin vocea președintelui țării, într-un parteneriat care implică alte 8 state și în acord cu documente anterioare de o greutate și mai mare – precum acordul de asociere al României la NATO, ne-am angajat să alocăm 2% din PIB pentru bugetul de apărare. Este un deziderat care nu a fost atins până acum, dar care este în puterile noaste. În cadrul NATO, nimeni nu are pretenții ca România să cheltuie pentru apărare sume similare țărilor mult mai puternice economic decât noi. Dar există un angajament de onoare – acel 2%. Declarațiile publice de susținere și angajament sunt bune. Dar ele trebuie susținute și de fapte. Bugetul României pentru 2016%, în care să se regăsească acel 2% din PIB pentru apărare este un astfel de gest concret.

Sunt conștientă că oricărui buget îi corespunde o listă de priorități și una de posibilități. În contextul geopolitic actual, România trebuie să-și asigure în primul rând liniștea și siguranța. Evident, singură nu are această capacitate, acest lucru a fost înțeles de mult timp și din acest motiv obiectivul integrării euro-atlantice a fost unul strategic, prioritar. El nu se încheie odată cu semnarea hârtiilor de aderare. Continuă cu un proces de integrare și cu respectarea unor angajamente luate. Am remarcat și mă bucur că proiectul de buget pentru 2016 include o creștere importantă a bugetului pentru apărare, de aproape 50%, față de 2015. Cu toate acestea, el nu atinge ținta propusă și cred că respectarea angajamentului de alocare a 2% din PIB pentru apărare este un efort mic pentru România în comparație cu beneficiile pe care le aduce.

Pe mai departe, România trebuie să-și ia rolul asumat în serios și să pună umărul la reușita acestei construcții strategice. Aceasta înseamnă în primul rând consultări periodice cu țările partenere și coordonarea pozițiilor avute, atât în interiorul UE și NATO cât și în relație cu țările partenere și cu Rusia. Apoi, țările implicate trebuie să vină cu măsuri de răspuns concrete la amenințările actuale și potențiale, iar aceste răspunsuri să fie puse în practică, fie că e vorba de securitate energetică, cibernetică sau de provocările războiului hibrid.

Este un drum lung, cu rezultate care nu întotdeauna sunt foarte vizibile pentru publicul larg, dar care sunt cel puțin la fel de necesare ca investițiile în învățământ, sănătate sau infrastructură. Sper ca acest mesaj să fie înțeles corect de toate forțele politice din interior și proiectului să i se acorde sprijinul necesar și continuitatea pe termen mediu și lung.