11 februarie, 2012

Romanii vor sa munceasca, legal, in Marea Britanie

Ne-am întâlnit joi seară, in cadrul Clubului Liberal Londra, cu romanii care trăiesc in Marea Britanie si am discutat despre problemele cu care ei se confrunta, in aceasta tara, având in vedere faptul ca executivul englez a decis prelungirea restricțiilor de munca pana in Decembrie 2013. La dezbatere a participat si colega mea, Baroneasa Sarah Ludford, europarlamentar si membru al partidului liberal britanic, aflat la guvernare. Am dorit ca si Sarah Ludford sa participe la aceasta întâlnire, tocmai pentru a găsi împreuna soluții realizabile la problemele pe care romanii din Anglia le întâmpina.

După cum se știe, din ianuarie 2007,odată cu intrarea tarii noastre în UE, românii au drept de liberă circulație în Marea Britanie și pot locui aici pentru o perioada de maximum 3 luni, fără restricții. După aceea, conform legii, cei care vor sa ramana sunt nevoiți sa dovedească de ce aleg sa trăiască in UK.
Cei mai mulți dintre romanii cu care am discutat, la Londra, mi-au spus ca au plecat din tara pentru a-si construi un trai mai bun sau pentru a studia la universitati de prestigiu. Însa, si in Anglia întâmpina destul de multe probleme. O mare parte dintre ei sunt tineri si nu vor sa renunțe atât de ușor. Tocmai de aceea, ne-au impartasit problemele cu care se confrunta atunci când isi caută un loc de munca si ne-au spus cat de mult si-ar dori ca autoritățile britanice sa accepte condiții mai flexibile pentru ca ei sa poată obține actele necesare. O mare parte dintre ei lucrează ca prestatori de servicii (self-employed) pentru ca pare a fi modalitatea cea mai simpla de a avea o slujba legala. Însa, birocrația si procedurile de lunga durata, prevăzute de legile britanice sunt de foarte multe ori, imposibil de îndeplinit.

Legal, atât Marea Britanie cat si alte state europene au dreptul sa impună aceste restricții de munca pentru romani pana la finalul anului 2013, conform Tratatului de aderare la UE. Motivul invocat de autoritățile de la Londra este teama ca odată ce piața muncii va fi complet deschisa britanicii vor fi invadați de emigranți, deși rapoartele oficiale întocmite de Comisia Europeana dovedesc exact contrariul. Potrivit ultimelor statistici, la sfârșitul anului 2010, doar 0,6% dintre străinii cu reședința pe teritoriul altui stat membru erau romani sau bulgari, ceea ce demonstrează ca menținerea restricțiilor de pe piața muncii s-a decis din cauza presiunilor politice si nu pentru a se preveni eventualele efecte negative asupra economiilor statelor membre UE.

Din păcate, Guvernul României nu are o strategie pentru problemele romanilor din diaspora si ca atare nu a putut veni pana acum cu nicio soluție viabila.

Noi, la nivelul Parlamentul European, am votat doua rezoluții care solicita statelor membre sa abroge toate restricțiile in cazul romanilor si bulgarilor si sa permită libertatea forței de munca, in UE, la fel cum este permisa libertatea bunurilor si serviciilor.

In plus, m-a bucurat foarte mult faptul ca Baroneasa Sarah Ludford, a acceptat sa ne acorde sprijinul sau in acest proces si ne-a asigurat ca va pune in discuție problemele menționate de romani, in interiorul partidului liberal, aflat la guvernare in Marea Britanie.

Pentru mine este foarte clar ca toate aceste piedici birocratice nu fac decât sa ii determine pe oameni sa lucreze ilegal ceea ce conduce automat la consecințe negative pentru toți cei implicați: daca firmele nu plătesc taxe si impozite pentru angajații care nu sunt înregistrați statul britanic pierde, in timp ce aceleași firme isi permit sa ii exploateze pe romani si sa facă abuzuri asupra drepturilor pe care ei le au in calitate de lucrători. Nu este decât un cerc vicios ce presupune bariere contraproductive atât pentru cetățenii UE cat si pentru statele membre.

Tocmai de aceea, eu si Sarah Ludford, ne vom intalni, in perioada următoare, cu autoritățile britanice responsabile de politicile din acest domeniu si vom încerca sa obținem adoptarea unor proceduri mult mai flexibile pentru romanii care vor sa muncească legal in Marea Britanie.

La final, as dori sa le mulțumesc celor care au participat la aceasta întâlnire pentru ca ne-au impartasit din experiența lor, dându-ne astfel posibilitatea de a identifica posibile soluții la problemele lor. Le mulțumesc si membrilor Clubului Liberal Londra pentru organizarea excelenta a acestei dezbateri.

5 răspunsuri la “Romanii vor sa munceasca, legal, in Marea Britanie”

  1. […] Alaturi de oameni februarie 12, 2012 Posted by atitudini in Atitudini. Tags: Alaturi de oameni, alimente, Buzau, camapnie de strangere de ajutoare, campanie de ajutorare, campanie de strangere de alimente, PNL, sectorul 6, sinistrati, TNL sector 6, Vrancea trackback Postez și eu mesajul colegilor de la sectorul 6. E ceva frumos ceea ce fac deși, părerea mea este că autoritățile locale și centrale sunt cele care tebuie să asigure sprijunul necesar și să intervină în situații precum cea de acum din Vrancea și Buzău. Nu de alta, dar când e vorba de taxe și impozite statul nu prea negociază… […]

  2. […] Cartea “Cum să ne hrănim sănătos” este primul manual de nutriție avizat de Minister și introdus ca opțional în aria curriculară școlară din România. […]

  3. […] blocat de masina, vatman pe patru roti trackback Azi am avut șansa sa prind imaginile de mai jos. Sunt din București, din Sectorul 6, de pe Bulevardul Timișoara (zona până în […]

  4. Păcat de toate piedicile puse românilor….

  5. […] La sediul PNL Drumul Taberei din Aleea Valea Salciei nr. 1, bl. D5 (aproape de magazinul Profi de pe Prelungirea Ghencea), ne vom intalni in serile de vineri pentru a ne simti bine, pentru a pune intebari, pentru a primi raspunsuri, pentru a ridica probleme, pentru a certa sau lauda, pentru a ne informa… […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*
Website