26 octombrie, 2016

Securitatea nucleară și neproliferarea – Rezoluție a Parlamentului European

Intervenție susținută în cadrul dezbaterii propunerii de Rezoluție privind securitatea nucleară și neproliferarea

Sesiunea Plenară a Parlamentului European, Strasbourg, 26 octombrie 2016

Armele nucleare continuă să fie o amenințare și sunt folosite ca instrumente de intimidare sau de șantaj.

Știrea de astăzi, venită de la Moscova, despre racheta balistică intercontinentală SATAN – 2, confirmă această realitate și faptul că obiceiurile vechi mor greu. Nu este întâmplător că puterea de distrugere a unei astfel de arme este exprimată sub forma:

poate distruge o suprafață echivalentă Texasului sau Franței

Dacă adăugăm:

  • încălcarea flagrantă, tot de către Rusia, a propriilor angajamente – atacarea Ucrainei vecine, deși exista un acord semnat ce stipula exact opusul: „garantarea securității”;
  • schimbarea de doctrină militară cu menționarea explicită a posibilității folosirii armelor nucleare împotriva unor țări care nu dețin astfel de capabilități;
  • procesul aflat chiar acum în derulare, de repoziționare a armelor nucleare pe teritoriul Rusiei, inclusiv cu amplasarea unora pe teritoriul ocupat al Crimeii,

fapte menționate în rezoluția pe care o vom vota astăzi,

Toate ne arată problemele majore de credibilitate pe care țări, precum Rusia, de la care așteptăm să fie unul dintre pilonii eforturilor internaționale de Neproliferare a Armelor Nucleare, le au în a ne asigura că ne îndreptăm spre o lume mai pașnică și nu către altceva.

Distanța pe care o mai avem cu toții de parcurs până la momentul când aceste instrumente ale războiului vor deveni cu adevărat istorie a fost evidentă recent, când la Conferința ONU din 2015, ce a avut ca temă revizuirea Tratatului de Neproliferare a Armelor Nucleare, comunitatea internațională a eșuat în a ajunge la un acord.

Într-o lume în care terorismul a devenit o amenințare globală și unde vedem cum state, aparent solide, se prăbușesc în haos în doar câteva luni, prezența armelor nucleare și riscul ca ele să ajungă în mâinile unor indivizi dornici să le folosească este unul de neacceptat.

Din acest motiv, consider că menționarea în Rezoluția de față a nevoii și urgenței de a ajunge la un acord privind stabilirea unei zone libere de arme nucleare în Orientul Mijlociu este un punct foarte important!

Armele nucleare nu aduc echilibru și stabilitate ci exact opusul.

Cred cu tărie că armele diplomatice sunt mult mai puternice și mai eficiente decât cele nucleare, iar efectele lor pot duce la înflorirea unei întregi regiuni și a unor națiuni, nu la transformarea lor în ruine.

Consider că Uniunea Europeană și Statele Membre sunt cele care trebuie să conducă în aceste eforturi diplomatice și știu că, în această privință, așteptările celor 500 de milioane de cetățeni pe care îi reprezentăm sunt foarte mari.

Din acest punct de vedere, rolul UE în a coordona și monitoriza implementarea corectă și completă a Acordului Nuclear cu Iranul este unul extrem de important. Antecedentele Iranului, la fel ca și ale Rusiei, nu ne ajută să plecăm de la premisa de bună – credință.

Un răspuns la “Securitatea nucleară și neproliferarea – Rezoluție a Parlamentului European”