11 august, 2012

USL cere CSM să se autosesizeze în cazul interceptărilor

Europarlamentarul PNL Ramona Mănescu consideră că interceptările convorbirilor lui Victor Paul Dobre şi Ioan Rus au fost făcute ilegal, pentru că ultimul, în calitate de ministru de interne, era membru al CSAT, şi legea spune că trebuia să fie informat că îi sunt interceptate convorbirile.

Astfel, Uniunea Social Liberală, prin vocea europarlamentarului PNL, solicită Consiliului Superior al Magistraturii să se autosesizeze în cazul incerceptărilor convorbirilor care, în opinia sa, ar fi fost făcute ilegal, menţionând că în parlament USL nu va accepta solicitarea Parchetului ICCJ privindu-l pe Victor Paul Dobre.

Ramona Mănescu a menţionat că parlamentarii USL nu vor accepta introducerea în dezbatere a solicitării Parchetului ICCJ în cazul fostului ministru Victor Paul Dobre şi nici nu vor vota în favoarea începerii urmăririi penale acestuia.

„USL constată că în acest moment se folosesc toate mijloacele de presiune pentru a bloca validarea de către Curtea Constituţională a referendumului care l-a demis cu un vot covârşitor al populaţiei, de 7,4 milioane de voturi, pe domnul preşedinte Traian Băsescu”, a declarat Ramona Mănescu.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a cerut Camerei Deputaţilor avizul pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al administraţiei, Victor Paul Dobre, care alături de secretarul de stat Ioan Căbulea au înaintat Curţii Constituţionale o adresă în care scria că ministerul de Interne nu-şi poate asuma numărul de alegători.
Fostul ministru al administraţiei, Victor Paul Dobre este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.

Procurorii susţin că există indicii că Victor Paul Dobre ar fi solicitat directorului Direcţiei pentru Evidenţa Persoanei din ministerul de interne, chestorul Constantin Manoloiu, să întocmească un înscris în care s-a consemnat că MAI nu îşi poate asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente.

Sursa: Radio Romania Actualitati

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*
Website