25 octombrie, 2012

Viviane Reding, certată de Ramona Mănescu pentru politica struţului

FacebookTwitterGoogle+Share

Comisarul pe Justiţie Viviane Reding a fost luat joi la întrebări de Ramona Mănescu, europarlamentarul liberal dorind să ştie de ce, în ciuda unor documente oficiale care atestă fenomenul, niciun raport nu s-a referit la sistemul corupt generat în România de PDL şi preşedintele Traian Băsescu.

Mănescu i-a adresat lui Reding o întrebare scrisă ca urmare a informaţiilor apărute în presă cu privire la Raportul de audit al Comisiei Europene referitor la Programul Operaţional de Dezvoltare Regională.
Potrivit europarlamentarului liberal, documentele apărute în presă demonstrează că toate Guvernele PDL, alături de Traian Băsescu, au generat şi întreţinut corupţia din România, în general, şi în special în ceea ce priveşte accesarea fondurilor europene.

Ramona Mănescu afirmă că documentele respective mai probează şi faptul că oficialii Comisiei Europene erau la curent cu această situaţie, dar au ales totuşi să tacă şi implicit să ofere publicităţii rapoarte de monitorizare şi verificare incomplete, care nu reflectau corupţia la nivel înalt din PDL.
„Noi ştim foarte bine că aceste probleme datează de mulţi ani, cu consecinţe grave pentru cetăţenii români şi consider nedrept ca imaginea României să fie afectată de incompetenţa şi corupţia generalizată a politicienilor care au condus ţara în ultimii 4 ani, cu consimnţământul tacit al CE”, a motivat liberala apariţia scrisorii.

Iată ce afirmă scrisoarea Ramonei Mănescu:

„Stimată doamnă Vice-preşedinte, Viviane Reding,
Raportul de audit al Comisiei Europene privind funcţionarea sistemului de management şi control al Fondurilor Europene în România (CCI207RO161PO001), apărut în presa din România, în cursul zilei de azi, arată foarte clar faptul că Guvernele PDL , alături de Preşedintele României, Traian Băsescu, au patronat corupţia din România, în general, şi în special în ceea ce priveşte accesarea fondurilor europene. În calitatea dvs. de Vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar european responsabil pentru justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie doresc să vă adresez următoparea
întrebare:

Cum explicaţi faptul că în nici una din ieşirile dvs. publice şi cu atât mai puţin în rapoartele de monitorizare şi verificare ale României nu s-au făcut referiri la sistemul corupt generat şi susţinut de politicieni de rang înalt ai PDL-ului deşi documentele apărute în presă demonstrează foarte clar faptul că atât dvs. cât şi Preşedintele Jose Manuel Barroso aţi fost la curent cu această situaţie care datează de mulţi ani şi crează enorm de multe probleme României şi cetăţenilor ei, în calitate de cetăţeni europeni”.

Atacurile Reding-USL au început încă din vară

Reamintim că Viviane Reding a generat în România puternice controverse prin activa ei implicare în scandalul generat de suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Comisarul european a fost criticat de reprezentantii USL pe motiv că, printr-o întreagă serie de declaraţii, dintre care multe au fost postate pe Twitter, a luat în timpul crizei politice din această vară partea preşedintelui român şi a reprezentanţilor PDL.

Sursa: ziuanews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*
Website